Fiul urmărit internațional al milionarului Sever Mureșan s-a predat în Franța. Ce au descoperit procurorii de la Paris

Fiul urmărit internațional al milionarului Sever Mureșan s-a predat în Franța. Ce au descoperit procurorii de la Paris
Publicat: 19/04/2024, 07:00

Fiul milionarului Sever Mureșan, urmărit internațional de autoritățile române după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a condus băut și cu permisul suspendat, s-a predat, miercuri, la Paris. Adrien Stephane Mureșan a fost prezentat în fața unui judecător care, după ce a analizat actele care au condus la decizia de condamnare, a hotărât că fugarul poate fi pus în libertate.

Adrien Stephane Mureșan a fost dat în urmărire generală după ce, în 11 august 2023, magistrații Curții de Apel Brașov l-au condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Fiul lui Sever Mureșan este acuzat că, în aprilie 2021, s-a urcat la volan băut și fără permis, după care a lovit nu mai puțin de 12 mașini.

Cu aproximativ doi ani înainte ca procesul să se încheie, Mureșan junior a plecat din România și s-a stabilit, cu tot cu familie, în Sardinia, în condițiile în care pe numele lui nu exista nicio restricție de călătorie. Totodată, bărbatul inculpat a revenit în țară pentru a fi prezent la toate termenele de judecată.

Potrivit unor surse judiciare, după ce sentința de trei ani de închisoare a rămas definitivă, Mureșan a anunțat autoritățile italiene că refuză extrădarea în România, dar, în același timp, este de acord să execute pedeapsa într-un penitenciar din Italia.

Sursele citate au precizat că, după ce judecătorii au analizat documentele trimise prin intermediul Ministerului Justiției din România, au stabilit că infracțiunea de conducere fără permis nu se regăsește și în Codul penal italian, ci doar fapta de conducere sub influența băuturilor alcoolice. Ca urmare, magistrații nu s-ar fi putut pronunța, iar Adrien Stephane Mureșan a fost lăsat liber, fără nicio restricție.

Cetățean francez, urmăritul internațional a plecat în Franța, unde și-a angajat un avocat, după care, miercuri, s-a predat la sediul Brigade de l’Exécution des décisions de justice (BEDJ) din Paris. În aceeași zi, Mureșan a fost prezentat în fața unui judecător, care, spun sursele citate, ar fi decis să-l pună în libertate, pe motiv că nu ar exista indicii conform cărora intenționează să fugă din Franța.

Fiul lui Sever Mureșan a contestat mandatul de arestare

Totodată, prin avocat, fiul lui Sever Mureșan ar fi solicitat anularea mandatului european de arestare, pe motiv că urmăritul internațional nu ar fi beneficiat, în România, de un proces echitabil.

Stephane Adrien este unul dintre fiii lui Sever Mureşan, un om de afaceri celebru în anii ’90. Acesta este fondator al Băncii Dacia Felix, care a dat faliment din cauza mai multor credite neperformante. Pe numele lui Sever Mureșan au fost întocmite mai multe dosare pentru delapidare, înșelăciune, gestiune frauduloasă și abuz în serviciu, fiind obligat să plătească daune în valoare de 100 de milioane de euro.


CITEȘTE ȘI:

Gheorghe Dincă negociază, din pușcărie, cu cei patru copii ai săi. Cine este emisarul MONSTRULUI de la Caracal

Surpriză uriașă după ce testamentul milionarului Adrian KREINER a fost deschis. Cum s-a împărțit averea între fiică și concubină

Cum și-ar fi violat Andrew Tate victimele din Marea Britanie. Mai întâi scotea cureaua și le bătea / Apărarea milionarilor vine cu precizări

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?